| Jun 11 |
Care e cel mai mare risc?
De exemplu, eu de o lună şi ceva încerc să găsesc un loc de muncă pe măsura aşteptărilor mele. Un loc care să mă ţină activă, care să îmi ofere motivaţia de a lucra cu spor, care să mă lase să îmi pun creativitatea în practică. Nu vreau doar un job care sa îmi acopere chiria, ci vreau un job în care să demonstrez ceea ce pot să fac. Aceste căutări continue, în combinaţie cu negativismul celor din jur, pot duce la stări din cele mai urâte, care pot împinge la acţiuni extreme. Şi totuşi … de ce să renunţăm când suntem chiar la început de drum? De ce să nu fim curajoşi, să riscăm şi să mergem mai departe. Ştii care e cel mai mare risc posibil? Riscul de a nu risca nimic niciodată.
Sfârşitul nu constă în lipsa jobului, în despărţirea de cel sau cea alături de care ai stat atâţia ani, în cearta cu familia sau cu cea mai bună prietenă, într-un accident care ţi-a furat pentru totdeauna mobilitatea, în pierderea unei persoane dragi sau într-o reputaţie pătată. Deloc. Sfârşitul are loc doar când vrei tu cu adevărat să aibă loc. Şi întrebarea e … chiar vrei? Pe moment poate. La fel ca multele cazuri când pe moment ne dorim tot felul de lucruri ciudate şi absurde. Nu lua eşecul ca pe ceva devastator şi ucigător. Învinge-l cu zâmbetul pe buze. Învaţă lecţia pe care trebuie să o înveţi ca să fii mai puternic şi mai pregătit pentru viaţă şi treci mai departe. Trăieşte în prezent şi gândeşte-te la viitor. Uită trecutul, mai ales obstacolele care ţi-au apărut în cale. Respiră, zâmbeşte, prinde putere şi fii încrezător. Priveşte aceste greutăţi ca pe glumele de care vei râde peste câţiva ani alături de cei dragi. Ia ca modele aceste mari personalităţi care au trecut prin cele mai cumplite clipe şi care au trecut peste ele cu nonşalanţă. Pentru că au vrut. Pentru că au putut. Pentru că vrei. Pentru că poţi. ![]() 3 Responses to “Care e cel mai mare risc?”Leave a Reply |








[...] de spirit mai buna, am scapat de lene si m-am apucat de citit bloguri. Am gasit la Andreea Marc acest post interesant. Dar mai interesant este clipul din post “Esecuri celebre”, pe care il voi [...]
E de ajuns sa vrei, nu-i suficient sa poti.
Interesant si motivant post. E ciudat cum cateva cuvinte bine spuse iti pot schimba atitudinea. Multumim Andreea!